Adolescenţa este mai frumoasă în siguranţă!

Distribuie aceasta noutate

Share on facebook
Share on twitter
Share on email

Școala Profesională nr. 2 din Chișinău – gazda Evenimentului de lansare a proiectului „Dezvoltarea rezilienței față de exploatarea sexuală și comercială pentru adolescenții din cadrul școlilor profesionale”.

În cadrul acțiunii a fost semnat Acordul de parteneriat cu Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC), obiectivul căruia este crearea unui climat de colaborare în cadrul proiectului, informare și dezvoltare a rezilienței în rândul adolescenților.

Împreună cu cele 10 școli profesionale semnatare, ne-am asumat responsabilitatea pentru antrenarea și punerea în aplicare a politicii de protecție a copilului la nivelul instituției, antrenarea elevilor și profesorilor în activitățile Proiectului.

Evenimentul a fost organizat de către CNPAC în parteneriat cu Direcția secretariate permanente a Cancelariei de Stat, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și cu suportul Ambasadei Olandei.

Articole similare

Activităţi şi evenimente

CARAVANA PROFESIILOR

      Dificultatea tinerilor de a-și alege o carieră pe care să o urmeze în viitor reprezintă una dintre marile dileme ale societății. Informarea și consilierea elevilor, familiarizarea acestora cu cerințele pieței muncii, identificarea oportunităților pentru

0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *