Eveniment de talie naţională la Şcoala Profesională nr.2 din Chişinău

Distribuie aceasta noutate

Share on facebook
Share on twitter
Share on email

La data de 22 noiembrie 2018 în incinta Şcolii Profesionale nr.2 din Chişinău s-a desfăşurat atelierul de lucru ”Evaluarea competențelor profesionale ale elevilor la absolvirea programelor de formare profesională tehnică”, organizat de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării şi instituţia gazdă.
La atelier au participat 40 reprezentanţi ai 17 instituţii de învăţământ profesional tehnic din ţară.
Gazda evenimentului – Vitalie Belîi – dr., conf.univ., directorul Şcolii Profesionale nr.2 a prezentat în detaliu Modul de organizare şi desfăşurare a examenului de calificare la meseria bucătar în instituţia pe care o conduce, punând în evidenţă aspectele importante ale unei desfăşurări cu succes a sesiunii de examinare.
Şi ca un adevărat om al artei, Vitalie Belîi a concluzionat că “A fi bucătar înseamnă a fi artistul pasionat de ceea ce face, ademenit de plăcerea atingerii materiei prime, ingredientelor, de a le curăța, tăia, tranșa, pregăti, gusta, mirosi și prezenta pe scena serviciilor, celor mai exigenți spectatori – clienții, pentru a le satisface cele mai rafinate gusturi.”
Cu un şir de completări cu privire la modalitatea de evaluare a competenţelor profesionale ale elevilor la absolvire a venit şi echipa de profesori de la CESPA Bălţi.
La atelier nu au putut absenta reprezentanţii MECC cu informaţii şi clarificări pe această dimensiune: Denița-Boțolin Cristina, Serviciul învățare pe tot parcursul vieții – a prezentat Regulamentul cu privire la validarea educației nonformale și informale.
Cel care a pus toate punctele pe i şi a venit cu informaţie nouă, de viitor pentru toate instituţiile de învăţământ profesional a fost domnul Silviu Gîncu – dr., șef direcție învățământ profesional tehnic, MECC, cu o prezentare amplă, din care participanţii la atelier au avut multe de învăţat şi fixat: cadrul normativ, probele, comisiile (de elaborare a subiectelor, de evaluare) – atribuţiile, contestaţiile, finanţarea, aspectele tehnice şi alte subiecte care i-au interest pe participanţii la atelier.
Finalitatea atelierului a fost aceea ca în toate instituţiile din ţară să existe un sistem unic de evaluare, în care transparenţa şi corectitudinea să fie la ele acasă, dar mai ales în care elevul să fie mulţumit că a fost evaluat corect.

Articole similare

Activităţi şi evenimente

TÂRG CARITABIL „CRĂCIUNUL NE UNEȘTE. FII MAI BUN DE CRĂCIUN!”

Comunicat de presă         Pe 20 decembrie 2024, în IP Școala Profesională nr.2 din Chișinău  a fost organizat Târgul caritabil sub genericul „Crăciunul ne unește. Fii mai bun în ajun de Crăciun!” Evenimentul s-a desfășurat

Activităţi şi evenimente

CONCURSUL FUNCȚIILOR VACANTE

REZULTATE CONCURS Anunț privind rezultatele concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante  ai Școlii Profesionale nr.2, mun. Chișinău         Instituția Publică Școala Profesională nr. 2 mun. Chișinău, în conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire

0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *