În cadrul instituției la data de 03.05.23, Centrul Național de Formare, Asistenți, Consiliere și Educație din Moldova a organizat pentru elevi și cadrele didactice seminarul cu genericul ”Prevenirea traficului de ființe umane” realizat în cadrul proiectului ,,Prevenirea și combaterea traficului de persoane, exploatării prin muncă forțată a violenței bazate pe gen” cu suportul financiar al Misiunii permanente a Franței la ONU și altor organizații internaționale din Viena.
Scopul seminarului a fost sensibilizarea opiniei publice asupra fenomenelor socialele ce contribuie la vulnerabilitatea unor persoane din comunitate, la încălcarea drepturilor și intereselor acestora (în special femei, copii și tineri), educarea tuturor categoriilor de cetățeni în spiritul intoleranței față de actele de violență, abuz, trafic de persoane și orice alte discriminări.
0 comentarii