Ești curios să-ți găsești ideea de afaceri?
Vreai să știi cum să parcurgi drumul de la ideație la inovație?
Cum să comunici cu publicul?
Cum să te finanțezi și să te promovezi?
Vino la Școala Profesională nr.2 din Chișinău, unde al treilea an la rând se desfășoară Târgul ideilor de afaceri.
Scopul activității este cultivarea și dezvoltarea culturii antreprenoriale și lansarea ideilor de afaceri.
Vitalie Belîi, directorul instituției, a inaugurat evenimentul, dorindu-le participanților ca acest eveniment semnificativ să marcheze începutul unei cariere de succes în domeniul antreprenorial în industria alimentației, comerțului și a turismului.
Printre oaspeți s-au numărat Petru Chicu bucătarul chef, fondatorul restaurantelor KIKU Steak & Wine, care a devenit o marcă în Chișinău, atât pentru gurmanzii din Moldova, cât și pentru vizitatorii din străinătate.
În cadrul acestei acțiuni au fost implicați elevii anului II și III, ghidați de profesoarele de bazele antreprenorialului, Ludmila Barba și Svetlana Chirev, la grupele absolvente s-au alăturat şi elevii din grupa 23/1BRC, elevi ai anului I ghidaţi de Viorica Trufăuţan care și-au prezentat public ideile, și-au demonstrat abilitățile în vânzarea serviciilor, promovarea businessului și prezentarea afacerii.
Domeniile, din care tinerii, viitori antreprenori, și-au ales ideile au fost variate și, în majoritatea cazurilor, au derivat din meseria pe care o studiază în cadrul instituției, promovând serviciile și comercializând produsele. Menționăm că instituția pregătește specialiști solicitați pe piața muncii, iar ideile de afaceri prezentate la târg pot deveni reale: cofetării, brutării, cafenele, restaurante, pensiuni turistice, magazine etc.
În final, au fost făcute totalurile primei etape de concurs. Urmează ca juriul să evalueze participanții pentru etapa a doua.
Menționam că creativitatea și spiritul antreprenorial, demonstrat de elevi, merită apreciere!
0 comentarii