Campionatul Național Gastronomic pentru Juniori – 2023

Distribuie aceasta noutate

Share on facebook
Share on twitter
Share on email

        Vineri, 12 Mai 2023, la Școala Profesională nr. 2 din mun. Chișinău (gazda evenimentului) s-a desfășurat cea de-a VII-a ediție a Campionatului Național Gastronomic pentru Juniori. Scopul evenimentului este promovarea instituțiilor de învățământ profesional tehnic, în speță a meseriilor de bucătar, cofetar și brutar.  Circa 100 de tineri pasionați de arta gastronomică cu vârsta cuprinsă între 16-20 de ani din 18 instituții de învățământ au aplicat în practică cunoștințele teoretice obținute, iar maiștrii-profesori se bucură de succesele discipolilor.

        Cei mai buni elevi și instituții de învățământ profesional tehnic au fost premiați cu diplome de către Ministerul Educației și Cercetării și alte premii din partea organizatorilor.

        La ceremonia de premiere a participat secretarul de stat al Ministerului Educației și Cercetării, Galina Rusu, care a felicitat tinerii participanți pentru prestație în cadrul competiției, pentru ingeniozitatea de care au dat dovadă, dar și pentru pasiunea cu care s-au implicat. 

Aplaudăm:

 

–  organizatorilor pentru munca titanică depusă și profesionalism – Vitalie BelÎI, director ȘP2; Dorina dumbrava, dr.adjunct; Ana Coadă, șef secție; Olga Cîrstea, șef secție, Natalia Cocieru, profesor și maistru-instructor;

 –  maiștrilor-instructori pentru dragostea față de arta culinară pe care o insuflă tinerilor, pentru  promovarea tinerelor talente și formarea lor profesională –  Aurora Țurcan, Livia Bolohan, Victoria Caras; 

 –  maiștrilor-instructori pentru organizarea impecabilă a probei Proba Tema de acasă „Bucătăria tradițională locală” – Tatiana Șarcova, Cristina Ciumaș, Maria Fistican, Tamara Ceban.

 Final frumos la Campionatul Național Gastronomic pentru Juniori 2023:

Proba Tema de acasă „Bucătăria tradițională locală”:

Medalia de Aur – Instituția Publică Școala Profesională din Soroca;

Medalia de Argint – Instituția Publică Școala Profesională nr. 2 din Chișinău;

Medalia de Bronz – Instituția Publică Centrul de Excelență în Servicii și Prelucrarea Alimentelor din Bălți;

Mențiune – Colegiul Național de Comerț al ASEM;

Mențiune – Colegiul Cooperatist din Moldova.

Proba „Cutia Magică”:

Medalia de Aur – Instituția Publică Școala Profesională nr. 2 din Chișinău;

Medalia de Argint – Instituția Publică Centrul de Excelență în Servicii și Prelucrarea Alimentelor din Bălți;

Medalia de Bronz – Instituția Publică Școala Profesională din Bubuieci, Chișinău;

Mențiune – Instituția Publică Școala Profesională nr. 5 din Chișinău;

Proba individuală la brutari:

Medalia de Aur – Ionela Calmațui, Instituția Publică Școala Profesională nr. 2 din Chișinău;

Medalia de Argint – Patricia Zosim, Instituția Publică Școala Profesională nr. 5 din Chișinău;

Medalia de Bronz – Diana Chiosa, Instituția Publică Școala Profesională nr. 1 din Cahul;

Mențiune – Alexandrina Ravlo, Colegiul Național de Comerț al ASEM.

Proba individuală la cofetari:

Medalia de Aur – Mihaela Bolboceanu, Colegiul Cooperatist din Moldova;

Medalia de Argint – Cristina Nacladî, Instituția Publică Centrul de Excelență în Servicii și Prelucrarea Alimentelor din Bălți;

Medalia de Bronz – Adriana Pavel, Instituția Publică Școala Profesională nr. 2 din Chișinău;

      Mențiune – Valentina Cezar, Instituția Publică Școala Profesională nr. 5 din Chișinău.

Proba „Școala Anului”:

Medalia de Aur – Instituția Publică Școala Profesională nr. 2 din Chișinău;

Medalia de Argint – Instituția Publică Centrul de Excelență în Servicii și Prelucrarea Alimentelor din Bălți;

Medalia de Bronz – Instituția Publică Școala Profesională din Bubuieci, Chișinău;

Mențiune – Instituția Publică Școala Profesională din Soroca.

       Campionatul Gastronomic pentru Juniori, aflat la cea de-a VII-a ediție, a fost organizat cu suportul Ministerului Educației și Cercetării, în cooperare cu Fundația Liechtenstein Development Service, Compania METRO Cash & Carry Moldova, Compania Casa Rinaldi în Moldova, Asociația Obștească Educație pentru Dezvoltare, Comitetul Sectorial pentru Formarea Profesională în Comerţ, Hoteluri şi Restaurante din Moldova, Compania Telemar, Compania „EVOTEK” (TEHNO FOOD SRL), Studioul Ghaidash& Co design, Centrul pentru Educație Antreprenorială şi Asistență în Afaceri, Școala Profesională nr.2 din Chișinău.

00:00
00:00

Articole similare

Activităţi şi evenimente

TÂRG CARITABIL „CRĂCIUNUL NE UNEȘTE. FII MAI BUN DE CRĂCIUN!”

Comunicat de presă         Pe 20 decembrie 2024, în IP Școala Profesională nr.2 din Chișinău  a fost organizat Târgul caritabil sub genericul „Crăciunul ne unește. Fii mai bun în ajun de Crăciun!” Evenimentul s-a desfășurat

Activităţi şi evenimente

CONCURSUL FUNCȚIILOR VACANTE

REZULTATE CONCURS Anunț privind rezultatele concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante  ai Școlii Profesionale nr.2, mun. Chișinău         Instituția Publică Școala Profesională nr. 2 mun. Chișinău, în conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire

0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *