DELICIILE TOAMNEI – 2023

Distribuie aceasta noutate

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
          Suntem în plină toamnă și tradițional în luna octombrie la Școala Profesională nr. 2 din Chișinău, se desfășoară Festivalul Gastronomic „Deliciile toamnei”. Festivalul a fost deschis de Vitalie Belîi, directorul școlii care a vorbit despre importanța și continuitatea tradiției începute cu ani în urmă și a urat succes participanților.
Printre invitații de onoare s-au numărat: Silviu Gîncu, Ministerul Educației și Cercetării; Sergiu Harea, președintele Camerei de Comerț; Elena Movileanu, șefa secției învățământ dual CCI .
         Elevii ghidați de maiștrii instructori și-au etalat competențele și manifestat talentul culinar. Bucatele expuse au fost adevărate opere de artă.
În cadrul festivalului, au fost propuse zeci de rețete inedite. Oaspeții și vizitatorii au avut prilejul de a savura o varietate de bucate tradiționale, precum, sărmăluțele, plăcințele „poale în brâu”, jambon, rață cu gutuii, învârtita, rulade din carne, frigărui, etc. Nu au lipsit nici produsele de patiserie.
            Au stârnit admirația celor prezenți la eveniment aranjamentele florale sofisticate, expozițiile din șervețele tricotate plasate într-un mod care să pună în evidență frumusețea și delicatețea lor și a celor mai năstrușnice echibane de toamnă. Voia bună a domnit pe parcursul întregii sărbători
Eforturile organizatorilor Vitalie Belîi, director; Dorina Dumbravă, directoare adjunctă profil tehnologic, Ana Coada șefa comisiei metodice profil tehnologic; Rodica Guțu , metodist; Natalia Cocieru, șefa secției didactice, maiștrilor instructor și elevilor implicați, au fost răsplătite de reușita și frumusețea evenimentului.

Articole similare

Activităţi şi evenimente

CONCURSUL FUNCȚIILOR VACANTE

REZULTATE CONCURS Anunț privind rezultatele concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante  ai Școlii Profesionale nr.2, mun. Chișinău         Instituția Publică Școala Profesională nr. 2 mun. Chișinău, în conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire

0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *