TÂRG CARITABIL „CRĂCIUNUL NE UNEȘTE. FII MAI BUN DE CRĂCIUN!”

Distribuie aceasta noutate

Share on facebook
Share on twitter
Share on email

Comunicat de presă

        Pe 20 decembrie 2024, în IP Școala Profesională nr.2 din Chișinău  a fost organizat Târgul caritabil sub genericul „Crăciunul ne unește. Fii mai bun în ajun de Crăciun!” Evenimentul s-a desfășurat sub egida Ministerului Educației și Cercetării cu suportul financiar al agenților economici, având drept scop promovarea meseriilor din cadrul instituției, oferind elevilor oportunitatea de a-și demonstra abilitățile dobândite, dar și de a inspira copiii din instituțiile de învățământ special să exploreze domeniul culinar.

     Astfel, elevii Școlii auxiliare nr.7 mun. Chișinău, director Voinu Natalia, au participat la  master-classul: “Crăciunul cu miros de scorțișoară“ unde, sub îndrumarea cadrelor didactice și a elevilor instituției, au fost implicați în  procesul de preparare și decorare a turtelor dulci, într-un efort comun de a aduce bucurie și sprijin comunității.

    Printre produsele culinare pregătite de cei circa 53 de elevi sub îndrumarea a 21 de maiștri se numără produse de cofetărie și patiserie (cornișoare, Crăciunei, cozonaci, eclere, coșulețe, turte dulci, babă neagră, plăcinte) asortiment din carne, găini umplute, frigărui din carne de porc și pui, clătite și alte delicii.

Acestea au fost expuse și prezentate spre comercializare  de către elevi, iar fondurile obținute- direcționate către Școala auxiliară nr.7 din mun. Chișinău.

     Amintim că Școala Profesională nr. 2 din Chișinău este una dintre cele mai mari instituții de învățământ profesional tehnic, care în anul 2025 își va sărbători aniversarea de 85 de ani de la fondare.

      Aici își fac studiile peste 730 de elevi, care însușesc  meserii solicitate pe piața muncii: bucătar, brutar, cofetar, controlor calitate produse alimentare, operator în hoteluri și complexe turistice. Instituția implementează cu succes învățământul dual și dezvoltă diverse proiecte educaționale în comunitate.

Articole similare

Activităţi şi evenimente

TÂRG CARITABIL „CRĂCIUNUL NE UNEȘTE. FII MAI BUN DE CRĂCIUN!”

Comunicat de presă         Pe 20 decembrie 2024, în IP Școala Profesională nr.2 din Chișinău  a fost organizat Târgul caritabil sub genericul „Crăciunul ne unește. Fii mai bun în ajun de Crăciun!” Evenimentul s-a desfășurat

Activităţi şi evenimente

CONCURSUL FUNCȚIILOR VACANTE

REZULTATE CONCURS Anunț privind rezultatele concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante  ai Școlii Profesionale nr.2, mun. Chișinău         Instituția Publică Școala Profesională nr. 2 mun. Chișinău, în conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire

0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *